16 Nov 2022
O delegație a Curții de Conturi a României, condusă de vicepreședintele instituției, Vasile Cosmin Nicula, a participat, în perioada 07-11 noiembrie 2022, la cel de-al XXIV-lea Congres Internațional al Instituțiilor Supreme de Audit (INCOSAI), organizat în Brazilia, la Rio de Janeiro.
Prezidat de Curtea Federală de Conturi a Braziliei, Congresul a reprezentat un bun prilej pentru cei peste 120 de participanți să dezbată și să ofere răspunsuri la temele principale abordate în acest an: Rolul Instituțiilor Supreme de Audit în situațiile de urgență și Vocea globală, rezultatul global și impactul pe termen lung.
În cadrul Congresului, reprezentanții Curții de Conturi a României au avut două întâlniri bilaterale cu delegați ai instituțiilor supreme de audit din Franța și Țările de Jos. Împreună cu reprezentanții Curții de Conturi franceze s-a stabilit, în baza Memorandumului semnat în această toamnă, la București, organizarea, în România, în vara anului 2023, a unui seminar sub patronajul Asociației Instituțiilor Supreme de Audit Francofone (AISCCUF). În întâlnirea cu delegația Olandei, condusă de doamna vicepreședinte Barbara Joziasse, s-a stabilit continuarea colaborării între cele două instituții supreme de audit și în anul 2023 pe temele convenite: auditul performanței, comunicarea rezultatelor auditului, controlul și asigurarea calității.
La finalul dezbaterilor, prin votul majorității șefilor de delegații, a fost adoptată Declarația de la Rio, care a reiterat responsabilitatea Instituțiilor Supreme de Audit de a oferi un răspuns prompt la problemele privind schimbările de mediu, gestionarea riscurilor emergente și provocărilor globale prin misiuni de audit relevante. De asemenea, SAI-utile trebuie să își facă cunoscută munca la nivel global prin întărirea colaborării cu principalele părți interesate și prin reafirmarea relevanței activității lor în sprijinul guvernelor, mai ales în perioadele de criză.
Din delegația României au făcut parte, alături de vicepreședintele Vasile Cosmin Nicula, consilierii de conturi Sorin Lazăr, Ion Călin și Bogdan-Nicolae Stan.
Informații suplimentare
Congresul Internațional al Instituțiilor Supreme de Audit (INCOSAI) este organismul suprem al Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI). Acesta reunește aproximativ 800 de membri deplini, asociați și afiliați ai organizației cu scopul de a lua decizii strategice. Întâlnirea are loc o dată la trei ani și este condusă de președintele Instituției Supreme de Audit a țării care găzduiește evenimentul. Primul INCOSAI, în cadrul căruia a fost fondat INTOSAI, a avut loc la Havana (Cuba) în anul 1953.
Textul Declarației de la Rio, tradus în limba română, poate fi consultat pe site-ul instituției noastre (www.curteadeconturi.ro).
Strada Lev Nicolaevici Tolstoi, nr. 22-24, Sector 1, București
Telefon: +4 021 3078731
Luni-Joi 08.30-17.00, Vineri 08.30-14.30